Modele de investiţii

Cum să-ţi faci pensie după modelul american: când eşti tânăr investeşte în acţiuni ca să câştigi mai mult, spre bătrâneţe pune banii în instrumente puţin riscante ca să conservi câştigurile

10 apr 2014Autor: Adrian Cojocar

Modelele propuse de AAII au fost adaptate la instrumentele de investiţii care se regăsesc pe piaţa din România, cum ar fi acţiuni de la bursa din Bucureşti, obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie.Ziarul Financiar a construit cu titlu de exemplu patru tipuri de portofolii de active, ce au caracteristici care pornesc de la alocări agresive până la alocări ultraconservatoare după modelele recomandate de Asociaţia Americană a Investitorilor Individuali (AAII), o instituţie nonprofit al cărei scop principal este să educe publicul cu privire la planificarea financiară şi conturile de pensii.

AAII are peste 150.000 de membri cu active de 8,2 miliarde de dolari la nivelul anului 2010.

Aceste alocări sunt orientative, un consultant în investiţii putând să vă recomande un portofoliu de active care se potriveşte cel mai bine profilului propriu de risc, precum şi necesităţilor şi constrângerilor personale. Un consultant poate de asemenea să optimizeze un astfel de portofoliu personalizat astfel încât riscul să fie minimizat pentru un anumit randament anual aşteptat.

Primul tip de portofoliu, recomandat în special persoanelor tinere, cu vârste între 18 şi 35 de ani şi care au un orizont investiţional foarte mare, de peste 30 de ani, este compus din acţiuni de la bursa din Bucureşti diversificate pe categorii de mărime, respectiv companii de talie mare, medie şi mică, fiecare cu o pondere de 20%. Portofoliul mai include o expunere de 20% pe piaţa internaţională globală de acţiuni ( care poate fi luată de exemplu prin intermediul instrumentului ETF - iShares Global 100 pus la dispoziţie de firmele de brokeraj locale prin platformele online de tranzacţionare pe pieţele străine), 10% în acţiuni de pe bursele emergente (de exemplu prin intermediul instrumentului ETF - iShares MSCI Emerging Markets disponibil pe platformele online ale brokerilor locali) şi 10% în obligaţiuni de stat româneşti.

Accesul direct al persoanelor fizice la emisiunile de obligaţiuni de stat româneşti este îngreunat de costul mare al unei obligaţiuni, care varizată între 5.000 lei şi 10.000 de lei, însă românii cu bani puţini pot beneficia de randamentele oferite de obligaţiuni şi certificate de trezorerie cumpărând unităţile fondurilor mutuale de obligaţiuni locale, la care investiţia minimă începe de la 10 lei.

Multe dintre băncile locale, precum BCR, BRD, Raiffeisen sau Banca Transilvania, vând clienţilor interesaţi unităţi la fondurile proprii de obligaţiuni. Unele obligaţiunile de stat pot fi achiziţionate si de pe bursa de la Bucuresti.

Cine investea într-un astfel de portofoliu diversificat de active în urmă cu 10 ani (toţi banii investiţi la începutul perioadei analizate) în prezent dispunea în cont de o sumă de nouă ori mai mare decât cea plasată şi ar fi obţinut un randament mediu anual de 25%, cel mai ridicat dintre cele patru tipuri de portofolii propuse de ZF.

Acest tip de portofoliu presupune şi cele mai mari riscuri, de aceea este recomandat un orizont foarte îndelungat de timp pentru a putea compensa o eventuală scădere a valorii activelor într-un an cu câştigurile din alţi ani. De exemplu, riscul estimat ca acest portofoliu să înregistreze o scădere mai mare de 30% într-un an este de circa 8,8%, adică asta se poate întâmpla o dată la 11 ani.

Persoanele tinere, care nu aşteaptă câştiguri imediate, pot să-şi asume riscuri mai mari şi un tip de portofoliu mai agresiv, cu o pondere mai mare în acţiuni.

Al doilea portofoliu, de tip moderat, construit de ZF după modelul Asociaţiei Americane a Investitorilor Individuali este recomandat în special persoanelor cu vârste între 35 şi 50 de ani şi cu un orizont investiţional de peste 20 de ani.

Acesta are în compoziţie o pondere de câte 20% în acţiuni locale ale companiilor de talie mare şi medie, 10% în acţiuni locale ale companiilor de talie mică, 15% în acţiuni de pe piaţa internaţională globală, 5% în acţiuni de pe bursele emergente şi 30% în obligaţiuni de stat.

O investiţie realizată într-un astfel de portofoliu în urmă cu 10 ani ar fi adus până în prezent un randament mediu anual de 22,3% şi ar fi multiplicat banii investiţi de 7,5 ori.

Acest model de alocare a economiilor presupune riscuri ceva mai mici decât în primul caz, însă de asemenea ridicate. De exemplu, riscul estimat ca un asemenea portofoliu să înregistreze o scădere mai mare de 30% în cursul unui an este de 6%, adică o dată la 17 ani.

Al treilea model de investiţii este recomandat în special persoanelor mai conservatoare sau cu vârstă de peste 50 de ani, care sunt mai aproape de vârsta de pensionare, dar se recomandă şi în acest caz un orizont investiţional de cel puţin 10 ani.

Modelul presupune o alocare mai prudentă, de 50% în acţiuni din care 25% acţiuni solide, ale companiilor de talie mare de pe bursa de la Bucureşti şi ponderi mai mici în acţiuni mai riscante, de câte 10% în acţiuni ale companiilor de talie medie şi mică, 5% în acţiuni străine de pe piaţa globală, 40% în obligaţiuni româneşti de stat şi 10% în certificate de trezorerie.

Şi această strategie de investiţii ar fi adus un randament substanţial în ultimul deceniu, în medie de 18,3% pe an, care ar fi majorat în 10 ani suma din cont de peste cinci ori.

Riscurile unui asemenea model de investiţii este mai mic decât în primele două cazuri, existând o şansă de 3% ca investiţii din portofoliu să scadă cu mai mult de 30% într-un an, adică o dată la 33 de ani, iar o scădere mai mare de 10% poate să apară o dată la 9 - 10 ani.

Ziarul Financiar a construit şi un portofoliu ultraconservator, care nu se numără printre modelele recomandate de Asociaţia Americană a Investitorilor Individuali (AAII), care este destinat în principal persoanelor care nu tolerează riscul sau care nu vor să imobilizeze sume de bani pe perioade lungi, orizontul investiţional recomandat în acest caz fiind de 2-5 ani.

Portofoliul include o pondere de 10% în acţiuni lichide şi solide de la bursa de la Bucureşti, respectiv din categoria celor cu capitalizare mare, 50% în obligaţiuni de stat româneşti şi 40% în certificate de trezorerie, care pot fi vândute mai repede decât obligaţiunile.

Ca şi în cazul primelor strategii de investiţii, dacă achiziţia directă de obligaţiuni şi certificate de trezorerie este dificilă, ori din cauza preţului prea mare al unei obligaţiuni sau certificat, respectiv lipsa unei emisiuni de obligaţiuni într-o anumită perioadă, se pot achiziţiona unităţi ale fondurilor de obligaţiuni locale de obligaţiuni ale băncilor care au în compoziţie o structură asemănătoare.

Acest model de alocare implică un risc foarte scăzut, fiind mai mult o strategie de conservare sau economisire decât de investiţii şi a adus în medie în ultimii 10 ani un câştig anual de circa 10%, apropiat de cel al fondurilor de pensii locale, care în ultimii cinci ani au adus un randament mediu anual de 11,5%.

O scădere mai mare de 5% într-un an a valorii economiilor este aproape imposibilă în cazul unei astfel de alocări, potrivit analizei ZF o scădere de această magnitudine având o probabilitate mai mică de 0,1%, adică o dată în 1.923 de ani. De exemplu, în 2008, anul căderii băncii de investiţii americane Lehman Brothers care a declanşat criza mondială şi bursa a pierdut 70% din valoare, acest portofoliu a înregistrat o creştere de 2,8%, iar în cel mai bun an, 2009, când bursa şi-a revenit puternic, a adus un câştig de 18,4%.

Fondurile de pensii locale, deşi şi-au crescut în ultima perioadă investiţiile în acţiuni, care anul trecut au ajuns să reprezinte circa 15% din activele lor, continuă să fie mult mai conservatoare decât fondurile de pensii americane, care anul trecut au alocat în medie 57% din bani către acţiuni, potrivit raportului Global Pensions Asset Study 2014 realizat de firma de consultanţă Tower Watson. De asemenea, ponderea alocată investiţiilor în acţiuni la nivelul celor mai importante 13 sisteme de pensii din lume era de 52%, potrivit aceluiaşi studiu.

Din această cauză şi pontenţialul de creştere în viitor al sumelor plasate în fondurile locale de pensii este mult mai limitat faţă de cel al altor fonduri de pensii străine.

Fondurile locale de pensii spun că ponderea scăzută a acţiunilor în activele lor este cauzată pe de o parte de limitările din legislaţia românească, de lichiditatea mică a bursei de la Bucureşti, care nu le permite să facă achiziţii la companii cu lichiditate mică şi trebuie să ţină cont totodată de caracteristicile tuturor depo­nenţilor, unii dintre ei având vârste mai înaintate sau fiind mai conservatori. Cu toate acestea, o persoană fizică, ce dispune de sume mult mai mici de bani faţă de un fond de pensii, nu are aceste restricţii şi poate să deţină orice pondere doreşte în acţiuni realizând achiziţii direct de pe bursă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.04.2014

După patru ani de stagnare, bursa ar trebui să intre, teoretic, într-o nouă fază a ciclului.

Este acesta ultimul tren înainte ca bursa să decoleze?

Autor: Adrian Cojocar

Studiile realizate în ultimii ani la nivelul pieţelor bursiere au evidenţiat faptul că acestea au o evoluţie puternic ciclică, respectiv perioade de scăderi abrupte dar şi reveniri la fel de spectaculoase, presărate cu perioade mai lungi sau mai scurte de stagnare (consolidare).

Ciclurile bursiere tind să se repete la anumite intervale de timp şi de obicei se suprapun peste ciclul economic (ultimul cu o durată de 12 ani, intervalul 1997 - 2008). De aceea conştientizarea fazei din ciclul bursier în care ne aflăm în prezent poate să furnizeze informaţii preţioase unui investitor cu privire la perspectivele perioadei următoare.

La momentul actual bursa de la Bucureşti pare că este spre finalul celei de-a doua faze a ciclului bursier, respectiv cea în care publicul general începe să conştientizeze că bursa aduce randamente atractive dar nu suficient de ridicate ca să-i îndemne într-un număr mare pe bursă.

În prezent fondurile monetare şi conservatoare continuă să atragă majoritatea covârşitoare a banilor investitorilor, în timp ce fondurile de acţiuni, care au fost per total mai profitabile în ultimii ani, nu au atras bani aproape deloc.

În plus, numărul caselor de brokeraj de pe bursă este într-o continuă scădere, numărul investitorilor activi este foarte mic, iar tranzacţiile de pe bursă au fost dezmorţite anul trecut doar de ofertele statului, în condiţiile în care singurul IPO privat, cel al AdePlast, a fost sortit eşecului.

Deşi economia a cunoscut anul trecut prima creştere mai importantă de după criză, avansând cu 3,5%, aceasta nu s-a resimţit încă în bunăstarea şi nivelul de trai al populaţiei ca să le inspire încredere în perspectivele de viitor, evoluţia de anul trecut  fiind susţinută mai mult de factori conjuncturali, precum recolta agricolă bogată.

Cu greu se poate spune că la ora actuală investitorii de pe bursă sunt entuziasmaţi de creşterile bursei, majoritatea cumpărând acţiuni pentru randamentele ridicate pe care le pot obţine din dividende şi mai puţin luând în calcul aprecierile cotaţiilor.

Dacă momentul actual al bursei corespunde acestei faze, ar putea fi ultima ocazie pentru investitori să prindă creşterile, de obicei peste medie, din următoarea fază a ciclului, când aprecierile bursei accelerează pe fondul unui climat economic tot mai propice.

Prima fază a unui ciclu bursier este cea de revenire a bursei pe creştere după un crah bursier, precum cel la care am asistat în anul 2008. În această fază investitorii profesionişti, calculaţi şi cu sânge rece, aşa-numiţii „smart money“, realizează achiziţii profitând de dezechilibrele majore de pe piaţă pentru a realiza profituri rapide. Paul Elliott Singer, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, este un exemplu de astfel de investitor.

Bursa a traversat o perioadă asemănătoare între februarie 2009 şi aprilie 2010, când după căderea dramatică din 2008 bursa a cunoscut o revenire puternică, indicele BET triplându-şi valoarea. De obicei această perioadă este una care se desfăşoară în anonimat, informaţiile cu privire la creşterile bursei ajungând în foarte mică măsură la publicul general, care este ţinut departe de bursă din cauza ştirilor preponderent negative din plan economic după o perioadă de recesiune sau evoluţie slabă a economiei.

Dacă privim retrospectiv, în 2009 investitorii de rând erau mai mult preocupaţi să-şi vândă participaţiile după ce valoarea deţinerilor lor s-a prăbuşit, iar în ciuda creşterilor din acea perioadă per total au continuat să înregistreze pierderi însemnate.

A doua fază a ciclului bursier este cea de „conştientizare“, respectiv investitorii instituţionali şi cei de retail încep să constientizeze faptul că bursa înregistrează randamente atractive. Ştirile din plan economic încep să se îmbunătăţească, însă nu într-o măsură atât de mare încât să atragă atenţia investitorilor de rând.

Primii care fac pasul pe bursă în această fază sunt de regulă investitorii instituţionali, precum fonduri de pensii sau fonduri de investiţii private cu expunere pe o anumită regiune şi clasă de active, care cumpără conform unei strategii de la început prestabilită.

Această perioadă este una de obicei volatilă, în care piaţa poate să înregistreze corecţii de mai mică sau mai mare amploare pe un trend crescător, corecţii şi fluctuaţii care tind să-i ţină departe de bursă pe investitorii individuali, mai conservatori. Ştirile din plan economic sunt mixte sau uşor pozitive, economia fiind în revenire, dar şomajul este ridicat şi bunăstarea populaţiei se menţine la un nivel scăzut.

Putem spune cu o anumită precizie că bursa a traversat în ultimii ani, 2010 - 2014, o astfel de fază a ciclului bursier, corecţii de circa 20% ale indicilor pe parcursul anului fiind destul de frecvente, cu o mişcare mai mult laterală a pieţei, dar investitorii au câştigat din dividende.

Cea de-a treia fază a ciclului bursier este cea în care bursa începe să înregistreze constant randamente peste medie şi atrage atenţia publicului larg prin intermediul media, la început mai timid, pentru ca apoi o masă mai mare de oameni de rând să fie atraşi de creşterile tot mai furibunde ale bursei.

La început majoritatea investitorilor sunt entuziasmaţi de câştigurile pe care le obţin, pentru ca apoi să devină tot mai lacomi şi să investească sume din ce în ce mai mari, uneori cu bani împrumutaţi până la punctul în care investiţiile de pe bursă se generalizează şi devin o adevărată manie.

Investitorii sunt încurajaţi în această perioadă de performanţele excepţionale din plan economic şi aprecierea preţurilor la mai toate bunurile, precum proprietăţi imobiliare pe care le deţin. În această fază majoritatea investitorilor cred că aprecierile vor continua la infinit şi că o nouă paradigmă economică îşi face apariţia.

Bursa românească a trecut printr-o astfel de fază în perioada 2004 - 2007, când piaţa a adus investitorilor randamente şi de 100% pe parcursul unui singur an.

Ultima fază a unui ciclu bursier este cea a unui crah, respectiv o scădere accelerată a cotaţiilor bursiere.

La început investitorii de rând sunt sceptici că scăderile vor continua şi corecţiile pozitive ulterioare le dau speranţe că situaţia revine la „normal“, pentru ca scăderile să se generalizeze şi să intervină frica şi panica; tot mai mulţi investitori vând în disperare făcând loc investitorilor profesionişti „smart money“, moment în care ciclul bursier se reia. Perioada dintre iulie 2007 şi februarie 2009 este un exemplu clasic al acestei faze, indicii bursieri consemnând în anumite şedinţe scăderi de până la 15% pe zi, care au determinat conducerea bursei să ia măsuri mergând până la suspendarea tranzacţiilor în anumite perioade.

Dacă pe bursa din România oamenii de rând întârzie pentru moment să-şi facă apariţia, apetitul de risc pentru acţiuni fiind scăzut, situaţia stă cu totul altfel pe bursele mai dezvoltate, precum cea din SUA, care anul trecut a revenit la noi maxime istorice şi continuă să bată record după record.

Brokerii de pe piaţa americană spun că actuala perioadă se simte ca fiind una de „acceptare“ a faptului că bursa din SUA este în creştere (o piaţă de tip bull) şi că sentimentul general la nivelul investitorilor este între entuziasm şi lăcomie, adică un stadiu mai avansat al celei de-a treia faze a ciclului bursier, cea de manie.

Rămâne de văzut în ce măsură această discrepanţă faţă de piaţa americană va influenţa evoluţia bursei din România.

Aceasta nu este o recomandare de investiţie.
 

Adrian Cojocar este redactor pieţe de capital la ZF

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.03.2014