miercuri, 30 iunie 2021

Analiza investitionala la 30.06.2021. Activele financiare mi-ar acoperi cheltuielile pe urmatorii 9 ani

Salutare!

Prima jumatate a anului a fost una extraordinar de profitabila pentru investitii, multe dintre temerile investitorilor legate de impactul pandemiei risipindu-se pe masura ce vara s-a apropiat, iar numarul de cazuri de infectii a scazut considerabil, iar campania de vaccinare a luat avant, atat pe plan intern cat si international.

Cuvantul de ordine in aceste zile este "relaxare", o relaxare a restrictiilor treptata, pe care o asteptam de mult si care este tot mai vizibila.

Economia romaneasca a inregistrat din nou in primul trimestru al  anului  cea mai buna evolutia dintre tarile europene si a surprins pozitiv analistii, marcand un avans de 2,8% in primele 3 luni din an. Evolutia peste asteptari a facut ca acestia sa-si reconsidere prognozele pentru anul in curs, majoritatea estimand pentru anul 2021 un avans economic cuprins intre 6% si 7%, o crestere cu care Romania nu s-a mai intalnit de foarte multa vreme. 

Desi castigul generat de portofoliul investitional a fost de 2,8 ori mai mare decat cheltuielile pe care le-am avut in ultimele 6 luni, nu ma pot considera deocamdata independent financiar. Motivul este ca piata nu poate sustine acest ritm de crestere la nesfarsit, iar valoarea portofoliului poate acoperi numai o parte din cheltuieli in conditii de evolutie mai slaba a instrumentelor financiare, perioade de acest gen fiind inevitabile pe parcursul timpului.
Mai multe detalii puteti citi la finalul acestei analize.

Evolutia portofoliului de investitii

Bursa de la Bucuresti a continuat evolutia buna din primul trimestru si a inchis primele 6 luni cu un avans de 21,08% fata de 14,11% cat afisa dupa primele 3 luni, pe fondul distributiei vaccinului dar si a scaderii considerabile a numarului de cazuri raportate la nivel national, care a permis o relaxare a restrictiilor impuse anterior mai multor categorii de business-uri.
In perioada de restrictii consumul a fost afectat, in special in zona de recreere si divertisment, insa odata cu redeschiderea economiilor consumul da semnale puternice de crestere, care este asteptat sa puna bazele unui nou ciclu de crestere economica.

Evolutia inregistrata de indicii bursei de la Bucuresti in ultima perioada se poate observa in tabelul de mai jos:



Portofoliul de investitii personal, orientat spre instrumente de la bursa din Bucuresti, a adus in primele 6 luni din acest an un castig de 38,7% in lei (55,3% in ultimele 12 luni), iar cel al obligatiunilor detinute in EUR a fost de 3,36% sau 6,9% anualizat in EUR. Castigul incluzand detinerile la fonduri deschise de investitii se ridica la 24,2%, iar daca includ si investitiile in bitcoin, randamentul total obtinut in aceste 6 luni este identic, respectiv de 24,2% in lei.



Evolutia portofoliului de investitii incluzand sumele de bani depuse periodic, precum si dividendele/cupoanele incasate si reinvestite se regaseste mai jos:


Asa cum am precizat si in trecut, portofoliul este unul mai mult pasiv, in care fac 2-3 plasamente pe an cu sume de bani din economii stranse in timpul anului si in care nu am mai efectuat vanzari de actiuni de multi ani, incercand sa pastrez o abordare pe termen lung.

In 2021 am decis sa vand o parte din obligatiunile detinute si sa cumpar de respectivele sume actiuni la aceeasi companie, considerand ca firma este bine pozitionata sa beneficieze de acccelerarea consumului in urmatorii ani.
De remarcat in ultimele 3 luni au fost si scaderile inregistrate de bitcoin si piata crypto in general, insa datorita expunerii scazute a acestei categorii in total portofoliu si diversificarii, scaderile au fost mai mult decat compensate de celelalte categorii de active.
Portofoliul este orientat atat catre companii mature, cu politica de dividende stabila si generoasa, aceste investitii fiind realizate in principal indirect prin fonduri de investitii, dar si investitii directe in companii de talie mica si medie cu potential mai ridicat dar si cu o volatilitate si un risc semnificativ mai ridicate.
De asemenea, portofoliul are si o componenta importanta in obligatiuni listate la Bursa de Valori Bucuresti, in valuta.

La 30.06.2021 compozitia portofoliului se prezinta astfel:





In ultimele 12 luni valoarea portofoliului investitional a crescut cu 118%, in ciuda pandemiei si efectelor negative ale acestora asupra economiei si pietelor financiare. La aceasta evolutie au contribuit: revenirea puternica a pietelor bursiere incepand cu luna martie 2020, economiile realizate regulat dar si directionarea unei cote mai mari din rezervele de cash catre investitii (instrumente si active financiare).

Rata de economisire

In acest debut de an am pastrat obiectivul de a economisi cel putin 50% din veniturile active ale familiei, adica acele venituri pe care le-am incasat din munca activa prestata pe parcursul anului, in principal salarii si alte beneficii.

Pentru ca mi-am construit de-alungul timpului anumite obiceiuri legate de bugetul de cheltuieli (de a tine evidenta stricta a cheltuielilor/veniturilor intr-un excel, de a urmari constant pe ce se duc banii, cum influenteaza economiile acumulate evolutia portofoliului de investitii si atingerea obiectivelor investitionale etc,) lucrurile au continuat sa fie pe pilot automat si au condus la atingerea obiectivelor propuse. 

In medie pe parcursul anului 2021 rata de economisire a fost de 61%, in usoara crestere fata de cea inregistrata anul trecut, de 58%, si de 55% in anul 2019.

O evolutie grafica a acestei rate se poate vedea mai jos.

Mai jos puteti vedea o structura a cheltuielilor pe parcursul primelor 6 luni din 2021:

CHELTUIELIPondere
Mancare & Haine42,26%
Utilitati & Abonamente5,35%
Intretinere masina & Combustibil5,61%
Cadouri & Evenimente9,31%
Casa & Electronice & Intretinere9,27%
Taxe & Cotizatii2,04%
Studii0,51%
Vacante9,68%
Transport0,25%
Alte cheltuieli15,72%
Credit #10,00%
Credit #20,00%
TOTAL100,00%

Nota: in categoria alte cheltuieli intra cheltuieli medicale/dentare, donatii, iesiri in oras, cosmetica, mici imprumuturi acordate pe termen scurt, etc

Rata de crestere a activelor


Variabilele de la care am pornit pentru a seta obiectivul de crestere pentru intreg anul 2020 au fost urmatoarele: rata de economisire de 50%, investirea tuturor economiilor intr-un portofoliu de actiuni/obligatiuni/unitati de fond si obtinerea unui randament al portofoliului de active (incluzand si cash-ul) pe termen lung de 7,65%.

Avand in vedere ca baza de active de la care am plecat era inca destul de mica, mi-am propus sa cresc valoarea activelor financiare pe parcursul anului 2021 cu o rata de 22,6%.

Obiectivul pe intreg anul a fost depasit dupa mai putin de 3 luni, in conditiile evolutiei foarte bune, mult peste media istorica, a actiunilor din portofoliu, iar dupa primele 6 luni din an activele financiare au crescut cu 32,3% fata de 31.12.2020. 

Analiza portofoliului de active - indicatori Robert Kiyosaki


Inchei aceast material cu o actualizare a analizei portofoliului de active la 30 iunie 2021 pe baza unor indicatori propusi de Robert Kiyosaki care mi se par foarte interesanti si care va pot oferi o imagine mai clara cu privire la eficienta investitiilor si situatia financiara proprie.

Trebuie mentionat aici faptul ca Robert Kiyosaki nu ia in calcul la randament sau venit cresteri de pret ale activelor, ci numai incasari de dividende, cupoane, tot ce este cashflow.

Portofoliul investitional nu este axat pe incasarea de dividende si cupoane, ci pe aprecierea actiunilor din componenta lui pe termen lung, alte incasari sunt doar un plus. Din acest motiv ratele de rentabilitate pot sa para mici fiind raportate doar la aceste incasari.

Doodads, sau tradus in romana "prostioare" sunt acele active care in conceptia lui Robert Kiyosaki nu produc cashflow. La mine acestea se compun din apartamentul in care locuiesc si masina, ambele care nu genereaza niciun fel de cashflow.

Rich dad assets - active financiare generatoare de cashflow si cash.

Unul dintre indicatorii care imi place cel mai mult este raportul dintre activele financiare si cheltuielile anuale, care practic arata cat timp ai putea sa traiesti din portofoliul de investitii daca ai mentine standardul curent de viata fara sa incasezi alte venituri din munca.

Pentru mine acest indicator este de 8,98, adica portofoliul mi-ar asigura cheltuielile pe urmatorii 9 ani. Sigur, acest indicator nu ia in considerare posibilele castiguri pe care portofoliul le-ar genera in acesti 9 ani.

Un nivel confortabil al acestui indicator care sa-ti asigure independenta financiara ar fi de 30.

Succes la investitii!


ANALIZA
Cat pastrezi?
(Venituri-Cheltuieli)/Total Venituri62,69%
***rata ar trebui sa creasca
Banii tai muncesc pentru tine?
Venituri din chirii,dividende si cupoane (pasive)/Total Venituri3,70%
***rata ar trebui sa creasca
Cat platesti pentru taxe?
Cheltuieli cu taxele/Total Venituri0,72%
***nu include taxele pe venituri salariale
Ce cheltuieli curente ai legate de casa?
cheltuieli de intretinere si electrocasnice_IT/Venituri5,15%
***mentine sub 10%
Cat cheltuiesti pe vancante?
Cheltuieli cu vacantele/Venituri3,41%
***mentine sub 5%
Cat cheltuiesti pe cadouri si evenimente?
Cadouri&Evenimente/Venituri3,28%
***mentine sub 5%
Cat cheltuiesti pe prostioare?
Total prostioare/Active totale29,17%
***mentine sub 33%
Care este rata anuala de rentabilitate a activelor?
Venituri din chirii,dividende si cupoane (pasive)/(Active financiare - cash)1,38%
***rata ar trebui sa creasca

Cat de instarit esti?
Active financiare/cheltuieli anuale8,98
***masurate in ani