marți, 12 ianuarie 2021

Analiza investitionala la 31.12.2020. Activele financiare mi-ar acoperi cheltuielile pe urmatorii 6 ani si 9 luni

Salutare!

A venit timpul sa tragem din nou linie la finalul anului 2020.

In acest material voi face o sinteza a rezultatelor investitionale obtinute, cum s-au pozitionat acestea fata de obiectivele trasate la inceputul anului, dar si ce-mi propun pentru 2021.

Evolutia portofoliului de investitii

Pentru ca am detaliat in materialul precedent ce s-a intamplat pe pietele financiare in anul 2020 si cum a influentat pandemia evolutia acestora, voi trece direct la concluzii.

Desi a fost un an de criza sanitara care a afectat pe scara larga un mare segment de companii si a produs o scadere semnificativa a economiei, bursa de la Bucuresti a inchis anul cu o scadere usoara, de 1,7%, iar luand in calcul dividendele distribuite de companii pe parcursul anului rezultatul investitiilor intr-un portofoliu orientat dupa indicele BET, ar fi generat un castig de 3,3%.

In ultimul trimestru al anului bursa de la Bucuresti a recuperat puternic pe fondul stirilor legate de distributia vaccinului, investitorii mizand pe o revenire din criza mai rapida, care sa impulsioneze consumul si sa puna bazele unui nou ciclu de crestere economica, care sa conduca la afaceri si profituri in crestere pentru companiile de la bursa.

Portofoliul de investitii personal, orientat spre instrumente de la bursa din Bucuresti, a adus in anul 2020 un plus de 9,1% in lei. Daca iau in calcul si investitiile in bitcoin, rezultatul pe anul trecut s-ar plasa la +14,9% in lei.

Asa cum am precizat si in trecut, portofoliul este unul mai mult pasiv, in care fac 2-3 plasamente pe an cu sume de bani din economii stranse in timpul anului si in care nu am mai efectuat vanzari de multi ani, incercand sa pastrez o abordare pe termen lung.

Portofoliul este orientat atat catre companii mature, cu politica de dividende stabila si generoasa, aceste investitii fiind realizate in principal indirect prin fonduri de investitii, dar si investitii directe in companii de talie mica si medie cu potential mai ridicat dar si cu o volatilitate si un risc semnificativ mai ridicate.

De asemenea, portofoliul are si o componenta importanta in obligatiuni listate la Bursa de Valori Bucuresti, atat in lei cat si in valuta.

Pentru ca in analiza anterioara am primit multe remarci legate de investitiile in bitcoin voi incerca sa detaliez abordarea mea aici atat pentru fanatici cat si pentru sceptici:

 - pentru cei care spun ca am prea putina expunere pe crypto, raspunsul meu este ca acest portofoliu este menit sa dainuie in timp indiferent de ce conditii adverse pot avea loc pe parcursul timpului.

Investitiile in astfel de instrumente comporta riscuri foarte ridicate, inclusiv riscul de pierdere totala.
De aceea abordarea mea din start a fost de a orienta in aceasta directie o mica portiune din portofoliu, care la finalul anului 2019 reprezenta sub 2% din activele nete personale, dar care daca da rezultate poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor obtinute, lucru care s-a si imtamplat in anul 2020.

Desi nu am mai facut niciun plasament in crypto in anul 2020, iar sumele noi au fost orientate in marea majoritate pentru cresterea expunerii pe actiuni, ponderea acestui tip de investitie in portofoliu a urcat la 4,2% la finalul anului 2020. O pot numi investie pentru ca desi are un caracter puternic speculativ, nu incerc sa identific anumite trenduri si sa vand si sa cumpar pe parcurs ci sa mentin o expunere pe termene lungi de timp.

In luna decembrie am facut o noua investitie in actiuni de la Bursa din Bucuresti in vederea cresterii componentei de actiuni si reducerea componentei de cash din portofoliu. 

La 31.12.2020 compozitia portofoliului se prezinta astfel:




Pe parcursul anului 2020 valoarea portofoliului investitional a crescut cu 89,5%, in ciuda pandemiei si efectelor negative ale acestora asupra economiei si pietelor financiare. La aceasta evolutie au contribuit economiile realizate regulat dar si directionarea unei cote mai mari din rezervele de cash catre investitii (instrumente si active financiare).

Rata de economisire

Pentru anul 2020 am pastrat obiectivul de a economisi 50% din veniturile active ale familiei, adica acele venituri pe care le-am incasat din munca activa prestata pe parcursul anului, in principal salarii si alte beneficii.

Pentru ca mi-am construit de-alungul timpului anumite obiceiuri legate de bugetul de cheltuieli (de a tine evidenta stricta a cheltuielilor/veniturilor intr-un excel, de a urmari constant pe ce se duc banii, cum influenteaza economiile acumulate evolutia portofoliului de investitii si atingerea obiectivelor investitionale etc,) lucrurile au continuat sa fie pe pilot automat si au condus la atingerea obiectivelor propuse. 

In medie pe parcursul anului 2020 rata de economisire a fost de circa 58%, o usoara imbunatatire fata de anul trecut, cand rata de economisire a fost de 55%.

O evolutie grafica a acestei rate se poate vedea mai jos.




Mai jos puteti vedea o structura a cheltuielilor pe parcursul anului 2020:

CHELTUIELIPondere
Mancare & Haine35,28%
Utilitati & Abonamente3,52%
Intretinere masina & Combustibil8,90%
Cadouri & Evenimente10,49%
Casa & Electronice & Intretinere23,71%
Taxe & Cotizatii4,75%
Studii0,45%
Vacante2,13%
Transport0,99%
Alte cheltuieli9,80%
Credit #10,00%
Credit #20,00%
TOTAL100,00%

Nota: in categoria alte cheltuieli intra cheltuieli medicale/dentare, donatii, iesiri in oras, cosmetica, mici imprumuturi acordate pe termen scurt, etc.

Rata de crestere a activelor

Variabilele de la care am pornit pentru a seta acest obiectiv de crestere pe anul 2020 au fost urmatoarele: rata de economisire de 50%, investirea tuturor economiilor intr-un portofoliu de actiuni/obligatiuni/unitati de fond si obtinerea unui randament al portofoliului de active (incluzand si cash-ul) pe termen lung de 7,65%.

Avand in vedere ca baza de active de la care am plecat era inca destul de mica, mi-am propus sa cresc valoarea activelor financiare pe parcursul anului 2020 cu o rata de 36%.

In anul 2020 activele financiare au crescut cu 72,3% lucru la care au contribuit atat economiile acumulate, unele sume primite de la parinti cat si evolutia activelor investitionale.

Luand in calcul numai economiile proprii acumulate pe parcursul anului si castigurile din investitii cresterea activelor financiare ar fi fost de 45,9%.

Pornind de la aceleasi considerente ca anul trecut, pentru anul 2021 mi-am propus o crestere a activelor cu 22,6%.

Analiza portofoliului de active - indicatori Robert Kiyosaki


Inchei aceast material cu o actualizare a analizei portofoliului de active la 31 decembrie 2020 pe baza unor indicatori propusi de Robert Kiyosaki care mi se par foarte interesanti si care va pot oferi o imagine mai clara cu privire la eficienta investitiilor si situatia financiara proprie.

Trebuie mentionat aici faptul ca Robert Kiyosaki nu ia in calcul la randament sau venit cresteri de pret ale activelor, ci numai incasari de dividende, cupoane, tot ce este cashflow.

Portofoliul investitional nu este axat pe incasarea de dividende si cupoane, ci pe aprecierea actiunilor din componenta lui pe termen lung, alte incasari sunt doar un plus. Din acest motiv ratele de rentabilitate pot sa para mici fiind raportate doar la aceste incasari.

Doodads, sau tradus in romana "prostioare" sunt acele active care in conceptia lui Robert Kiyosaki nu produc cashflow. La mine acestea se compun din apartamentul in care locuiesc si masina, ambele care nu genereaza niciun fel de cashflow.

Rich dad assets - active financiare generatoare de cashflow si cash.

Unul dintre indicatorii care imi place cel mai mult este raportul dintre activele financiare si cheltuielile anuale, care practic arata cat timp ai putea sa traiesti din portofoliul de investitii daca ai mentine standardul curent de viata fara sa incasezi alte venituri din munca. 

Pentru mine acest indicator este de 6,79, adica portofoliul mi-ar asigura cheltuielile pe urmatorii 6 ani si 9 luni de zile. Sigur, acest indicator nu ia in considerare posibilitele castiguri pe care portofoliul le-ar genera in acesti aproape 7 ani de zile.

Un nivel confortabil al acestui indicator care sa-ti asigure independenta financiara ar fi de 30.

Succes la investitii!


ANALIZA
Cat pastrezi?
(Venituri-Cheltuieli)/Total Venituri60,73%
***rata ar trebui sa creasca
Banii tai muncesc pentru tine?
Venituri din chirii,dividende si cupoane (pasive)/Total Venituri4,06%
***rata ar trebui sa creasca
Cat platesti pentru taxe?
Cheltuieli cu taxele/Total Venituri1,26%
***nu include taxele pe venituri salariale
Ce cheltuieli curente ai legate de casa?
cheltuieli de intretinere si electrocasnice_IT/Venituri7,20%
***mentine sub 10%
Cat cheltuiesti pe vancante?
Cheltuieli cu vacantele/Venituri0,56%
***mentine sub 5%
Cat cheltuiesti pe cadouri si evenimente?
Cadouri&Evenimente/Venituri2,77%
***mentine sub 5%
Cat cheltuiesti pe prostioare?
Total prostioare/Active totale35,01%
***mentine sub 33%
Care este rata anuala de rentabilitate a activelor?
Venituri din chirii,dividende si cupoane (pasive)/(Active financiare - cash)2,39%
***rata ar trebui sa creasca

Cat de instarit esti?
Active financiare/cheltuieli anuale6,79
***masurate in ani

sâmbătă, 19 decembrie 2020

Cum am batut indicii bursei in 2020 desi n-am anticipat efectele pandemiei sau raliul inceput in martie

Salutare!

Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul de an 2020, un an tumultuos, in care am avut parte de evenimente nemaintalnite pana acum pe pietele financiare si in economia reala care s-au succedat cu o viteza extraordinara.

In acest material vreau sa creionez pas cu pas care au fost cele mai importante evenimente ale anului 2020, ce am gandit in fiecare din aceste momente critice si ce decizii de investitii am luat pe portofoliul propriu, ce am facut bine, dar mai ales ce am facut gresit.

Pentru mine anul 2020 a fost unul bun din punct de vedere al randamentelor obtinute, in ciuda multiplelor erori de anticipare pe care le-am facut pe tot parcursul anului si vreau sa explic pentru investitorii mai tineri cum a fost posibil sa ating aceste rezultate, situate peste media pietei, in ciuda faptului ca n-am anticipat modul cum a progresat pandemia si nici cum au reactionat pietele financiare la implicatiile pandemiei.

De la inceputul anului curent, portofoliul personal de investitii (cu expunere pe Bursa de Valori Bucuresti) a adus un castig de 8,2%, iar daca includ si componenta de crypto, care are o pondere foarte mica (circa 3%), castigul pe intreg anul ajunge la 12,2%.

Trebuie specificat din start ca acest portofoliu este unul pasiv, in care incerc sa schimb ponderile in special prin noi achizitii si sa ma abtin sa fac vanzari, adica sa gandesc aceste plasamente pe un orizont lung de timp. 

Cea mai buna evolutie a unui indice al Bursei in 2020 a fost de +1,9%, inregistrata de BET-TR (cel mai reprezentativ indice al bursei incluzand castigul din dividende).

O evolutie a principalilor indici pana la zi in anul 2020 se gaseste in tabelul de mai jos.



Cei mai multi investitori aflati la inceput de drum pornesc cu impresia total gresita ca pentru a reusi sa obtina rezultate peste piata, sau cum se zice mai popular "sa bata piata", trebuie neaparat sa anticipezi fiecare trend de crestere sau de scadere al pietei si sa actioneze in consecinta, adica sa cumperi pe minime si sa vinzi pe maxime. Acest lucru este imposibil de realizat in practica si pe parcursul timpului orice investitor va face multiple greseli indiferent de experienta pe care o are.

Aceste greseli au loc din cauza ca unele evenimente nu pot fi anticipate, sunt dincolo de puterea noastra de a le anticipa, asa numitele "lebede negre" (black swan), iar altele de ordin emotional si cognitiv, care desi teoretic le poti corecta cu timpul (pe masura ce capeti experienta), nu le poti elimina in totalitate.

Cum s-au succedat evenimentele anului 2020

In luna decembrie 2019, dupa un an 2019 cu o evolutie spectaculoasa in care toti investitorii au obtinut rezultate record, inclusiv subsemnatul, am considerat ca preturile actiunilor au luat-o putin inaintea fundamentelor companiilor si pentru ca sumele stranse din economii se tot adunasera si aveau o pondere importanta, am decis ca in loc sa cumpar actiuni sa abordez o tactica mai prudenta si sa cresc expunerea pe obligatiuni corporative de la Bursa de Valori Bucuresti.

Astfel inceputul de an 2020 m-a prins cu o expunere destul de redusa pe actiuni si la acel moment asteptam ca piata sa se corecteze cu circa 10% pentru a acumula la valori mai reduse avand in vedere ca astfel de corectii au loc destul de des pe pietele de actiuni si vin in principal dupa cresteri spectaculoase.

In luna ianuarie au inceput sa faca valva primele stiri legate de virusul SARS-CoV-19 din China, insa bursele de actiuni europene si cea din SUA, dar si bursa de la Bucuresti, nu au reactionat si au continuat sa inregistreze cresteri importante.

In luna februarie au inceput primele corectii pe piete, dupa ce virusul a depasit granitele Chinei si au fost declarate un numar foarte restrans de cazuri in Europa si SUA.

Intre timp China deja reusise sa tina sub control virusul, numarul de cazuri zilnice inregistrate coborand de la cateva mii la cateva sute pana la sfarsitul lunii februarie.

La aceeasi data virusul se propagase in Italia, care ajunsese la circa 1000 de cazuri zilnice. Pe 26 februarie a fost confirmata prima infectie cu SARS-CoV-19 din Romania.

Avand in vedere rapiditatea cu care China a reusit sa tina virusul sub control si faptul ca tarile europene si SUA au avut la dispozitie timp suplimentar fata de China sa se pregateasca pentru a lua masuri in vederea limitarii raspandirii, am considerat ca aceste state sunt mai pregatite sa tina virusul sub control si il vor reteza din fasa chiar mai rapid decat a facut-o China, lucru care s-a dovedit in final total eronat, iar autoritatile din statele europene cat si din SUA au fost prinse pe picior gresit.

Pana la finalul lunii februarie bursa locala inregistrase deja corectii de circa 10%, target pe care il aveam in vedere pentru a acumula actiuni, motiv pentru care am alocat economii acumulate in decurs de 7 luni pentru a creste expunerea pe actiuni prin fonduri deschise de investitii cu expunere pe bursa de la Bucuresti. 

In luna martie virusul SAR-CoV-19 s-a extins cu o viteza ametitoare in majoritatea statelor europene cat si in SUA. Numarul de infectii din Italia a ajuns pana la sfarsitul lunii martie la 105.000, iar medicii erau coplesiti de numarul mare de bolnavi si nu mai faceau fata.

In aceste conditii majoritatea statelor europene si SUA au decis sa ia masuri pentru limitarea raspandirii virusului.

Pe 16 martie, presedintele Klaus Iohannis a emis primul decret privind instaurarea starii de urgenta pentru 30 de zile. Mall-urile si magazinele nealimentare, care erau pline ochi pana atunci, au devenit dintr-o data pustii, fabricile inchise, plimbarile in parcuri interzise.

Socul economic cauzat de aceste inchideri a fost unul devastator si nemaintalnit in istoria ultimilor 100 de ani. Practic economia s-a oprit in acelasi timp pe tot globul si toate companiile au fost afectate, lucru care a cauzat corectii semnificative pe pietele de actiuni.

In numai doua saptamani din luna martie bursa de la Bucuresti a mai pierdut circa 20% si indicele a atins minimele dupa un declin de 30% fata de maximele atinse in luna ianuarie.

Dupa experienta crizei globale din anii 2008-2009, cand incele bursei de la Bucuresti a pierdut intr-un singur an 70% din valoare si avand in vedere impactul fara precedent al inchiderilor asupra economiei globale si ca investitorii de obicei tind sa exagereze efectele atat pe minime cat si pe maxime, ma asteptam ca piata sa continue sa se corecteze, insa m-am inselat complet.

In ciuda faptului ca pandemia era abia la inceput si deja facuse ravagii in economie, pietele financiare au revenit rapid incepand cu a doua jumatate a lunii martie si nu s-au mai uitat inapoi, cel putin pana in luna octombrie.

Pana in luna iulie 2020 acumulasem deja economii importante, iar componenta de cash ajunsese la 37% din activele financiare, iar economia reala continua sa fie afectata, proiectiile pe anul in curs privind evolutia PIB in majoritatea statelor indicau o scadere de peste 10%, nemaintalnita pana in prezent.
Cu toate acestea se facusera pasi importanti in directia limitarii raspandirii virusului si numarul de cazuri incepea sa scada in statele care au fost cel mai grav afectate.

In luna august, in ciuda cresterilor importante din lunile precedente, bursa continua sa inregistreze o scadere de circa 12% de la inceputul anului, asa ca am facut a doua investitie majora in fonduri deschise de investitii in vederea cresterii expunerii pe actiuni.

Si de aceasta data dupa realizarea investiei au urmat corectii. In decursul lunii octombrie numarul de cazuri de infectii a crescut dramatic in cele mai multe state ale lumii, asa numitul "val doi al pandemiei" ceea ce a impus noi restrictii, iar Bursa a pierdut circa 6% din valoare.

Noiembrie a adus stiri importante despre progresele inregistrate in dezvoltarea de vaccinuri, cat si ca urmare a faptului ca restrictiile au avut succes, si numarul de infectii s-a mai diminuat in unele state si s-a plafonat in altele, iar bursele de actiuni au fost cuprinse de optimism, bursa de la Bucuresti inregistrand cea mai buna evolutie din acest an, cu o crestere de peste 9%.

Decembrie a fost din nou o luna foarte buna pentru investitorii de la Bursa din Bucuresti, cu o crestere a indicelui BET pana in prezent de circa 4%, in conditiile stirilor legate de distributia vaccinului in unele state si aprobarea distributiei in Marea Britanie si SUA.

Concluzii:


Ce am facut bine

  • am intrat in anul 2020 cu un portofoliu diversificat atat din punct de vedere al claselor de active (actiuni. obligatiuni, componenta de cash) cat si al diversitatii companiilor pe care am expunere
  • datorita diversificarii pe clase de active, am inceput anul cu o expunere limitata pe actiuni limitand pierderile potentiale cauzate de scaderi si crescand posibilitatea de a cumpara actiuni la preturi mici
  • am acumulat pe corectii, chiar daca s-au nimerit la momente destul de nepotrivite

Ce nu am putut anticipa:

  • ca virusul se va raspandi cu o viteza ametitoare in toate statele lumii
  • ca restrictiile cauzate de virus vor prabusi economia mondiala 
  • ca pietele de actiuni isi vor reveni inca din luna martie cu o rapiditate nemaintalnita in cazul unor dezastre de acest tip
  • ca valul doi de pandemie va lovi din nou economia in toamna anului 2020

Cea mai importanta concluzie este insa ca niciun investitor nu poate anticipa fiecare evolutie a pietei si ca pentru a obtine randamente peste cele medii ale pietei este suficient sa nu faci greseli majore de alocare a portofoliului (gen o investitie pe o singura actiune sau in doua/trei actiuni, investitii 100% in actiuni fara sa continui sa acumulezi sau in anumite momente sa ai o pondere mare de cash in portofoliu si sa nu poti reactiona la cresterile pietei, lucru care se intampla mai des decat va puteti imagina).

vineri, 2 octombrie 2020

Analiza investitionala dupa primele 9 luni din 2020. Activele financiare mi-ar acoperi cheltuielile pe urmatorii 5 ani si 8 luni

Salutare!

Toamna anului 2020 a debutat cu un nou val de crestere a numarului de cazuri de COVID-19, cu o incertitudine politica indusa de apropiatele alegeri parlamentare din SUA cat si din Romania care creeaza volatilitate pe pietele financiare, incertitudini legate de finantarea bugetului Romaniei pentru anul viitor dupa deciziile de crestere a cheltuielilor cu pensiile, salariile profesorilor si alte cheltuieli. Toate acestea au mai domolit din entuziasmul investitorilor legat de revenirea asteptata in V a economiilor dupa socul la propriu pe care l-am suferit cu totii in primavara.

Cu toate acestea fata de jumatatea anului, cand principalul indice al Bursei de Valori Bucuresti arata o pierdere de 13,2%, scaderea s-a redus la 9,7% pana la finalul lunii septembrie.

Evolutia portofoliului de investitii


Pe fondul tendintei ascendente a burselor pe parcursul celui de-al treilea trimestru portofoliul de investitii a trecut pe plus in 2020 si indica dupa primele 9 luni din an o crestere de 2,6%, lucru care se datoreaza in primul rand diversificarii. 

Poate parea putin, insa anul trecut pietele financiare au avut un parcurs exceptional de bun care s-a tradus printr-un castig de 19,6% adus portofoliului de investitii.

In trimestrul trei am hotarat sa pun o parte mai mare din disponibilul de cash la treaba si l-am directionat cu predilectie in vederea cresterii expunerii pe actiuni, care a depasit 50% din portofoliu.

Totusi am preferat sa mentin anumite rezerve de cash la dispozitie pentru a le folosi in cazul in care apar oportunitati de achizitie la preturi avatajoase. Am cumparat de asemenea noi obligatiuni cu banii incasati pe cupoane primite de la obligatiunile din portofoliu.

La 30.09.2020 compozitia portofoliului se prezinta astfel:


In ultimele 12 luni valoarea portofoliului investitional a crescut cu 162%, in ciuda pandemiei si efectelor negative ale acestora asupra economiei si pietelor financiare. La aceasta evolutie au contribuit economiile realizate regulat dar si directionarea unei cote mai mari din rezervele de cash catre investitii (instrumente si active financiare).

Rata de economisire

Pentru anul 2020 am pastrat obiectivul de a economisi 50% din veniturile active ale familiei, adica acele venituri pe care le-am incasat din munca activa prestata pe parcursul anului, in principal salarii si alte beneficii.

Pentru ca mi-am construit de-alungul timpului anumite obiceiuri legate de bugetul de cheltuieli, lucrurile au continuat sa fie pe pilot automat si in ultimele trei luni am reusit acest obiectiv desi aceasta perioada s-a suprapus cu perioada de concedii si vacante. 

Per total in primele 9 luni din 2021 rata de economisire este de 58,8%, o usoara imbunatatire fata de anul trecut, cand rata de economisire a fost de 55%.

O evolutie grafica a acestei rate se poate vedea mai jos.




De data aceasta m-am gandit ca ar fi interesant sa prezint si cum au fost alocate cheltuielile pe parcursul anului 2020:

CHELTUIELIPondere
Mancare & Haine34,82%
Utilitati & Abonamente3,45%
Intretinere masina & Combustibil9,52%
Cadouri & Evenimente10,59%
Casa & Electronice & Intretinere22,73%
Taxe & Cotizatii6,34%
Studii0,37%
Vacante2,84%
Transport1,32%
Alte cheltuieli8,03%
Credit #10,00%
Credit #20,00%
TOTAL100,00%

Nota: in categoria alte cheltuieli intra donatii, iesiri in oras, cosmetica, mici imprumuturi acordate pe termen scurt, etc

Rata de crestere a activelor


Variabilele de la care am pornit pentru a seta acest obiectiv de crestere pe anul 2020 au fost urmatoarele: rata de economisire de 50%, investirea tuturor economiilor intr-un portofoliu de actiuni/obligatiuni/unitati de fond si obtinerea unui randament al portofoliului de active (incluzand si cash-ul) pe termen lung de 7,65%.

Avand in vedere ca baza de active de la care am plecat era inca destul de mica, mi-am propus sa cresc valoarea activelor financiare pe parcursul anului 2020 cu o rata de 36%.

Dupa primele noua luni din an activele financiare au crescut cu 44,9% lucru la care au contribuit atat economiile acumulate, cat si evolutia activelor investitionale. Practic tinta pentru acest an a fost deja atinsa dar nu ma voi opri aici.

Analiza portofoliului de active - indicatori Robert Kiyosaki


Inchei aceast material cu o actualizare a analizei portofoliului de active la 30 septembrie 2020 pe baza unor indicatori propusi de Robert Kiyosaki care mi se par foarte interesanti si care va pot oferi o imagine mai clara cu privire la eficienta investitiilor si situatia financiara proprie.

Trebuie mentionat aici faptul ca Robert Kiyosaki nu ia in calcul la randament sau venit cresteri de pret ale activelor, ci numai incasari de dividende, cupoane, tot ce este cashflow.

Portofoliul investitional nu este axat pe incasarea de dividende si cupoane, ci pe aprecierea actiunilor din componenta lui pe termen lung, alte incasari sunt doar un plus. Din acest motiv ratele de rentabilitate pot sa para mici fiind raportate doar la aceste incasari.

Doodads, sau tradus in romana "prostioare" sunt acele active care in conceptia lui Robert Kiyosaki nu produc cashflow. La mine acestea se compun din apartamentul in care locuiesc si masina, ambele care nu genereaza niciun fel de cashflow.

Rich dad assets - active financiare generatoare de cashflow si cash.

Unul dintre indicatorii care imi place cel mai mult este raportul dintre activele financiare si cheltuielile anuale, care practic arata cat timp ai putea sa traiesti din portofoliul de investitii daca ai mentine standardul curent de viata fara sa incasezi alte venituri din munca. 

Pentru mine acest indicator este de 5,71, adica portofoliul mi-ar asigura cheltuielile pe urmatorii 5 ani si 8 luni de zile. Sigur, acest indicator nu ia in considerare posibilitele castiguri pe care portofoliul le-ar genera in acesti aproape 6 ani de zile.

Un nivel confortabil al acestui indicator care sa-ti asigure independenta financiara ar fi de 30.

Succes la investitii!


ANALIZA
Cat pastrezi?
(Venituri-Cheltuieli)/Total Venituri58,62%
***rata ar trebui sa creasca
Banii tai muncesc pentru tine?
Venituri din chirii,dividende si cupoane (pasive)/Total Venituri3,44%
***rata ar trebui sa creasca
Cat platesti pentru taxe?
Cheltuieli cu taxele/Total Venituri1,76%
***nu include taxele pe venituri salariale
Ce cheltuieli curente ai legate de casa?
cheltuieli de intretinere si electrocasnice_IT/Venituri7,27%
***mentine sub 10%
Cat cheltuiesti pe vancante?
Cheltuieli cu vacantele/Venituri0,79%
***mentine sub 5%
Cat cheltuiesti pe cadouri si evenimente?
Cadouri&Evenimente/Venituri2,94%
***mentine sub 5%
Cat cheltuiesti pe prostioare?
Total prostioare/Active totale39,05%
***mentine sub 33%
Care este rata anuala de rentabilitate a activelor?
Venituri din chirii,dividende si cupoane (pasive)/(Active financiare - cash)2,32%
***rata ar trebui sa creasca

Cat de instarit esti?
Active financiare/cheltuieli anuale5,71
***masurate in ani